Secretul din spatele dezastrului Galaxy Fold. De ce s-a grăbit Samsung să prezinte telefonul de 2000 de dolari – Hacker
vin, Mai 3rd, 2019

Secretul din spatele dezastrului Galaxy Fold. De ce s-a grăbit Samsung să prezinte telefonul de 2000 de dolari

Lansarea programată pe 26 aprilie a telefonului pliabil de la Samsung a fost amânată pe termen nelimitat.

Problemele mari pe care utilizatorii le-au semnalat la acest model, după ce l-au primit în teste, au fost suficiente ca Samsung să decidă amânarea lansării atât de așteptate.

Potrivit celor de la Business Insider, decizia Samsung de a pregăti totuși această lansare extrem de riscantă a fost generată tocmai de competiția aprigă pe care compania asiatică a avut-o în ultimii ani cu Apple.

Deseori acuzată că preia proiecte de la Apple și nu este un inovator adevărat, Samsung a sperat ca prin această lansare să schimbe percepția publică și să devină cu adevărat o companie care stabilește trenduri, nu doar le preia din mers.

Presiunea cea mai mare asupra Samsung a venit după ce și Huawei a prezentat propriul său model pliabil, mai notează sursa citată.

Astfel, dacă Huawei are în plan să scoată telefonul pe piață la jumătatea acestui an, Samsung s-a simțit obligat să facă acest lucru mai devreme. Însă totul a fost, deocamdată, un eșec răsunător și costisitor.

sursa www.yoda.ro Foto: Getty Images

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

All Rights Reserved